Ador aceste versuri din Floare albastră de Mihai Eminescu…le voi scrie exact din mintea mea.
“Ca un stâlp eu stau în lună/ Ce frumoasă! Ce nebună e albastra-mi dulce floare/ Şi te-ai dus dulce minune/ Și-a murit iubirea noastră/ Floare albastră/ Floare albastră/ Totuși este trist pe lume”.
Există câteva versuri din poezii pe care le rețin fără să vreau. Pare că mintea mea asimilează uneori şi lucruri atât de plăcute. De ce spun plăcute? Ei uite pentru că atunci când în mintea mea obosită se aud ecourile demonilor mei, îmi mai vine din când în când să recit poezii sau versuri din poezii. Și mă liniștesc. Manele nu ascult şi nu îmi plac. Poate dacă m-ar fi prins febra manelelor vecii mei nu ar mai fi avut liniște.
Sunt într-o etapă a vieții mele foarte interesantă. În luna iulie 2025 am terminat masterul la UPB cu specializarea în ingineria calității. Da, doar numele de ea. Am trecut printr-o despărțire dureroasă, m-a răsturnat nițel cu cracii în sus, iar acum încep să mă vindec şi să mă redescopăr. Să fac de fapt ceea ce îmi place. Să scriu texte, să învăț să editez videoclipuri, să pictez, să creez glume, să mă întrec pe mine cea din trecut. Pot spune că în viața mea “de apoi” :))) Exprimare de om nebun, dar așa a vrut dosul meu să scrie. Revenind, sunt momente de care sunt cea mai mândră, însă şi lucuri pe care nu le-aş mai repeta. C’est la vie!
“Tot ce e neînțeles/ se schimbă în neînțelesuri şi mai mari/ sub ochii mei”
Toți oamenii ne naștem puri. Ne naștem într-un total echilibru cu tot ce ne înconjoară. Ne naștem pentru a trăi creând, construind, iubind, greșind, învățând, până când timpul ni se scurge și apoi murim, sperând să ne renaștem într-o altă zi. În acest imens univers apărem precum stelele pe cer. Venim pe acest pământ cu scopul de a trăi și pentru a-i ajuta pe ceilalți să găsească propiul sens al vieții. Însă trăind într-o societate, unde nu se poate pune problema de utopie, trebuie să facem posibil ca mai întâi să ne acceptăm. Dar întrebarea este: Ce putem spune despre perioada genocidului sau despre ororile din aceasta întreagă omenire? “Până la urmă, omul este acea creatură care a inventat camerele de gazare de la Auschwitz, însă tot omul este creatura care a intrat cu demnitate în ele, murmurând Tatăl Nostru sau Shema Yisrael” Harold S.Kushner. Credeți că ura în socitate este de cand a aparut tehnologia?
Trăind în această eră în care putem spune că lucrurile ne sunt la îndemână, noi oamenii am început să credem că totul ni se cuvine. Tehnologia a fost creată cu gândul de a ne ușura viața, totul devenind la un clic distanță. Deoarece lucrurile au devenit atât de ușoare, încet încet și-a făcut simțita prezență, superficialitatea. Rețelele de socializare, au fost gândite să ne unească de prieteni și de familie. Nimeni nu a crezut vreodata că „social media” va fi un factor care să ne distanțeze atât de mult de noi înșine. Invidia și gelozia au luat amploare din cauza “vieților perfecte” pe care le întâlnim prin aceste canale de comunicare. Este o eră bolnavă în care mulți oameni sunt lipsiți de motivație și ispitiți de vicii, alegând să judece tot ce întâlnesc fără să facă o schimbare. “Omul are iluzia că vorbește cu lumea întreagă la calculator. El este de fapt singur” Octavian Paler. Am ajuns să lucrăm joburi pe care le urâm pentru a cumpăra lucruri de care nu avem nevoie, doar ca să impresionăm oameni pe care nu îi placem, toate acestea doar ca să aparținem unor standarde.
Oamenii sunt ființe sociale. Încă din vremea antichității, oamenii au ales să trăiască împreună. Beneficiile care veneau odată cu alegerea unui colectiv erau ale unui bun trai și a supraviețuirii indivizilor. Femeile încă din vremea războaielor și ale vânătorilor formau grupuri unde se uneau cu gândul de a conviețui cât timp bărbații lor erau plecați. Femeile aveau rolul de a avea grijă de gospodărie și de copii. Neavând dreptul de a merge la muncă, femeile învecinate începeau să își ocupe timpul relaționând între ele. Se cunoșteau, se ajutau cu treburile casnice formând prietenii strânse. Femeile formau comunități pentru a se susține reciproc. Aveau timp să vorbească între ele, pentru că în afară de a avea grijă de copii și gospodărie nu le rămânea nimic de făcut. Bărbații însă, aveau alte roluri de îndeplinit. Bărbatul întotdeauna a fost considerat stâlpul familiei. Trebuia să meargă ori în armată, în războie sau la vânătoare pentru a spijini comunitatea sau familia din care făcea parte. Ei fiind plecați de acasă vreme îndelungată, nu aveau timp să relaționeze așa cum relaționează femeile între ele, nu aveau timp să formeze legături. Ei aveau rolul de a aduce hrană familiei și de a câștiga războaie, astfel încât să se întoarcă vii la soțiile și copiii lor care îi așteptau cu sufletul la gură. Din păcate la ora actuală, situația stă altfel. Jocurile copilăriei noastre au fost înlocuite de telefoanele care ne însoțesc peste tot. Din frica de a ne mai uita unii la alții, am ales să ne afundăm în telefoane și în tehnologie. Nu mai avem curaj să ne privim și să ne observăm.
Într-adevar, pentru a putea supraviețui acestei lumi haotice trebuie să ai oameni cărora să le împărtășești gândurile și emoțiile tale. Noi toți avem nevoie să fim ascultați și înțeleși. Nebunia este la cote maxime pe această planetă. Lipsa iubirii, despică și ucide ușor ușor orice ființă umană. Izolarea este o pedeapsă mortală a oricărui om. Frica și minciuna sunt călăii acestor zile ale noastre. Tot ce putem face pentru a trăi frumos, este să alegem adevărul pentru noi înșine și să trăim împreună cu semenii noștri care ne iubesc și ne acceptă. Chiar dacă poate fi un drum lung, oamenii potriviți nouă există. Trebuie doar să îi descoperim. Noi suntem tot timpul în conexiune cu oameni, de la mersul pe stradă până la învățatul în aceeași clasă și așa mai departe, însă rolul nostru este acela de a descoperi persoanele pe care le putem lua în povestea vieții noastre.
Arta de a trăi împreună, reprezintă un drum al dorinței de a cunoaște. Odată ce descoperi oamenii cu care poți trăi, prin ei te descoperi și pe tine. Este o descoperire reciprocă prin care ne putem bucura unii de alții. Noi oamenii ar trebui să ne mărturisim iubirea mai des și să nu lăsăm nicio zi să treacă, fără să nu o demonstrăm. Ar fi minunat dacă am zâmbi mai mult și am trăi îndrăgostiți pentru totdeauna. Dacă am lăsa orgoliile de o parte și ne-am ierta mai des. Ne-am iubi mai mult dacă ne-am privi cu dragoste unii pe alții și ne-am surprinde plăcut. Ne-ar face bine dacă am aprecia lucurile prin ceea ce semnifică, nu prin ceea ce valorează. Am fi mai sănătoși dacă am avea mai puține așteptări și am accepta viața așa cum ni se oferă. Ne-am apropia mai mult unii de alții dacă am asculta când ceilalți vorbesc. În loc să ne simțim mândrii cu ceea ce deținem, ar fi plăcut să fim mulțumiți cu lucrurile frumoase pe care le trasmitem. Ne-am simți mai bine dacă nu ne-am mai compara, acceptând ideea că suntem unici prin felul în care ne-a lăsat natura. “Cel mai rapid mod de a fi nefericit este să-ți compari viața cu altcuiva”. Ar trebui să ne ascultăm cu atenție și să ne oferim un umăr pe care să stăm sprijiniți. Noi oamenii, ar trebui să ne găsim un sens al vieții pentru a putea ține departe vidul existențial și depresia. Avem multe de învățat unii de la alții. Avem de învățat că un om are dreptul să îl privească pe altul de sus, numai atunci când îl ajută să se ridice. Ar fi minunat să spunem ceea ce simțim și să facem ceea ce gândim. Întotdeauna există ziua de mâine și viața ne oferă oportunitatea de a face lucrurile și mai bine, dar noi oamenii nu realizăm că ziua de astăzi este tot ceea ce ne rămâne. Ziua de mâine nu ne este asigurată nimănui. “Lumea nu arată prea bine, dar lucrurile se vor degrada și mai mult dacă fiecare dintre noi nu va face tot ce-i va sta în putere” Viktor Frankl.
A fi om înseamnă să fii întotdeauna orientat spre ceva sau cineva în afară de sine. Cu cât un om se uită mai mult pe sine, dăruindu-se unei cauze sau iubirii altei persoane, cu atât este mai uman. Prin creație, prin experimentarea a ceva sau întâlnirea cu cineva sau prin atitudinea față de suferința inevitabilă, putem descoperi sensul vieții.
Sunt 2 ani de cand n-am mai intrat pe această platformă. Nemaipomenit! 🤭 Aveam 21 de ani când mi-am pierdut telefonul în Vama Veche și duse au fost toate. Dar poate mai bine că au dispărut toate. Dacă l-as mai fi avut și azi, m-aș fi uitat întruna în galerie și poate aș fi rămas la mintea pe care o aveam atunci. No problem, oricum totul se întâmplă cu un scop.
Am terminat de citit “Omul în căutarea sensului vieții” de Viktor Frankl. O carte extraordinară. Poate voi detalia mai multe în alt articol. Însă ideea principală care mi-a rămas întipărită în minte, este aceea: “Un om trebuie să aibă un motiv ca să fie fericit. Odată descoperit motivul, fericirea se produce automat. Odată ce omul găsește sensul vieții sale, el nu doar că va fi fericit, dar va avea si capacitatea de a face față suferinței.”
Voi scrie mici idei despre ceea ce am facut în ultimul timp. Timp în care nu am mai intrat pe această platformă.
⚫️⚫️⚫️⚫️⚫️⚫️⚫️🎭⚫️⚫️⚫️⚫️⚫️⚫️⚫️⚫️⚫️
Nu am renunțat la teatru și la ceea ce mă face să cred că îmi hrănește sufletul. Teatrul și actoria, sunt cele care au reușit să îmi țină mintea și conștiința împăcate cu tot ce am trăit până acum. Eșecurile și necazurile prin care am mai trecut în ultimii 2 ani, sunt cele care au fost acoperite de gândul că știu că am un scop în lume. Acela că îmi doresc să fac lumea să râdă și gândul că, impresia mea despre mine în actorie, este una bună.
Nu vreau să mă umflu în pene, am nevoie de foarte multă muncă. Am nevoie de a învăța să fac lucrurile cu adevarat corect, nu după ureche. Dar ce-i drept, chiar dacă experiențele mele cu teatrul, au fost făcute după ureche de multe ori, pot spune că au fost ceva dăți în care au ieșit așa cum îmi doream. Dar au fost și dăți în care am fost total dezamăgită de mine. Dar pot crede că dacă m-aș dedica mai mult acestui domeniu, randamentul meu ar fi unul mult mai mare și bun.
Voi posta câteva poze din momentele mele de actorie din ultimul timp.
În curând voi termina facultatea. Încă două luni și gata. Cei 4 ani aproape au expirat. Acest gând mă bucură nespus de tare.
Am putut să îmi demonstrez că pot termina o facultate care ar fi considerată destul de grea. Am observat că atunci când spun unor persoane necunoscute că mai am puțin și termin Facultatea de inginerie industrială și robotică la Politehnică, rămân impresionați. Asta îmi place.
Astăzi este ultima zi a mea :))) hahaha…ce hazlie sunt. Ultima zi în care am 20 de ani.
Aș vrea să o închei într-o tentă veselă. Ieri m-am pus să scriu dar a fost jalnic, am dat-o în tristețe și vrăjeli din astea. Voiam să scriu ceva de genul „Voi scrie lucruri care mă vor face să plâng. Sunt puternică și trec peste orice. Viața e frumoasă dar și grea de multe ori.” Ieri când am ajuns acasa de la practică, am decis că eu nu continui vrăjala asta. Cum mama naibii Raluca?
De multe ori mintea mea e tare „poznașă”, mi-o trage pe ascuns, iar după ce îmi dau seama, mă întreb „Ce naiba Raluca?”. După, mă amuz și îmi vine cheful de viață.
Nu spun că nu am parte de situații nasoale, dar îmi bag ceva urât în ele. Măcar am ce învața și îmi dau seama că am încontinuare de lucrat la mine.
Am și eu momentele mele de supărare, dar de multe ori mă ia durerea de burtă și am stări foarte nasoale de tristețe. Stau ce stau și după fac tot posibilul să ies din acele situații. E greu, dar e posibil. La naiba, totul e posibil! 😜
Dacă m-aș pune să scriu toate mizeriile prin care trec, ce haz ar mai avea? Fuck off…vreau să râd!
RALUCUȚA SCRIE….
Pot spune că vârsta de 20 de ani m-a învățat multe….
Țineți-vă puternici! Vreau să fiți puternici! Ceea ce veți citi acum urmează să vă schimbe viața. Învățăturile mele vor împinge oamenii către noi schimbări. S-ar putea să mă luați drept exemplu…. Am învățat să șterg praful cu cârpa, am învățat că nu e bine să îmi suflu ambele nări de o data și cum să scriu corect gramatical. Glumesc…nu asta am învățat. Sau poate că pe aia cu nasul și suflatul, da. Nu vom știi niciodată 🤡
●Interviu cu „Sugaru”, „Strungaru” sau poate Strugaru Raluca Alexandra-Humanitas și Polirom
Poate mă dau în judecată ăștia de la Humanitas și Polirom pentru folosirea numelui, dar atât m-a dus mintea. ♧♧Apropo pentru cei ce sunt slabi de înger și citesc această capodoperă, acest interviu nu a avut loc, deocamdată 😘.
♧♧Apropo dacă cineva mă numește „Sugaru”,”Strungaru”, îi rup botul❤-învățați să citiți!
Ce a învățat Ralucuța la cei 20 de anișori?👼
1) Cum să înjure cu patos.
2) Cum să își ia dușmanii în sabie.
3) Cum să fluiere după cabanoși….vrăjală sau poate nu
Vă iau în sabie dacă credeți asta🙂
Am învățat lucuri de care sunt mândră și bucuroasă. Au fost lucuri care m-au făcut să fiu persoana care rânjește acum în fața telefonului, dandu-și seama că urmează să se nască o mizerie. Adică o glumă.
Trec printr-o situație extraordinar de tensionată și stresantă, dar trebuie să mă concentrez să scriu fără să mai includ o glumă. Sunt dependentă de a face glume.
Î: Oare ar trebui să bagi puțină tristețe și serozitate? R: E ok, îmi place cu heroină.
Observ că încerc, dar degeaba. Voi scrie încontinuare, într-o tentă veselă. Sunt pe val cu heroina asta în mine!
Tare🤡
Sunt zodia rac, o zodie sensibilă și sufletistă, iubitoare și drăgăstoasă, empatică și înțelegătoare- până în momentul în care cineva mă deranjează/supără/întristează și îl trimit frumos în „Priza mamei lui de acasă”, adică schimb foaia. Dar o schimb urât și cine spune că racii sunt sensibili și timizi sau alte prostii din astea, înseamnă că nu au dat de mine. Cât de bună pot fi, pe atât de rea sunt! Nu mă deranja că altfel îți va parea rău ❤…asta este o mică descriere a mea. Proastă descriere! Cred că aș fi rămas repetentă de multe ori la școală dacă m-aș fi descris așa. Urât 🤣
Am învățat că eu sunt propriul călău și propriul înger. Multe dintre alegerile mele făcute sunt pe baza a ceea ce am fost și sunt eu în momentul de față. Am ales greșit de de câteva ori dar „lu cine” îi pasă? Asta este, mi-am luat bucata în stomac, am suferit, dar gata…am multe de făcut în această viață minunată. Nu pot mă să gândesc întruna la situații care au trecut. Tot ce rămâne de făcut este să reflectez , să trag niște concluzii și să mă corectez. Nimeni nu se naște învățat. Experiențele sunt cele care m-au împins în a ajunge un om mai slab sau mai puternic, asta a depins și depinde de mine. Aș fi avut „șansa și oportunitatea” de a cădea de multe ori, dar „lu cine” îi pasă? Vreau să trăiesc. Vreau fericire, nu tristețe.
Am învățat că dacă nu impun limite, pot să fiu o minunată cârpă de la Zara. Ooo da! Cine nu ar vrea sa fie folosit în ziua de azi? Pe post de orice, nu contează. Pe post de pansament, trofeu, model, victorie ș.a.m.d. Mi se pare cool!
În niciun caz. Sper să nu mă credeți😨 Ralucuța a învățat la cei 20 de anișori, că a impune limite și a vorbi direct sunt cele mai bune gesturi pe care și le poate oferi singură. Dar mai am de lucru. Să nu credeți că dacă scriu asta aici, sunt o grozavă. Ohooo…sunt încă în procesare, dar știu că sunt pe un drum. Acum să văd pe ce fel de drum. Va urma!
Ce reclamă proastă la Starbucks. Nici măcar nu se vede logo ul! Aș fi un influencer scârbos. Nu mă luați în reclame pentru Starbucks! Dau cafeneau în faliment. In rest după cum puteți vedea și voi, eu sunt superbă.
Revenind…astăzi e 14 iulie, ziua Franței și minunata mea zi de naștere. Tataia obișnuia să îmi spună mie și fratelui meu (geamăn), „franțiuzii lui tataia”, era frumos.
Am învățat că am dat atenție oamenilor care nu meritau nici măcar o privire din partea mea…dar asta este, voi reține pe parcursul vârstei de 21 de ani să ofer ceea ce merită fiecare.
Am învățat că dacă vrei să reușești cu ceva sau în ceva, nu trebuie să te bazezi pe nimeni, dar efectiv pe nimeni. Fă orice, dar nu aștepta nimic din partea nimănui. Pare greu, dar asta e lumea în care trăiesc. Așteptările, nevoile m-au pus de cele mai multe ori la pământ. Când spun că m-au pus la pământ, vreau să spun că am dezvoltat și o boală numită „Psoriazis” și niște stări extrordinare de tristețe. Dar e ok legat de boală, nu e așa grav. Se manifestă destul de rar, o data sau de 2 ori pe an. Am suferit mult așteptând ca X și Y să mă iubească așa cum îmi doream. Am avut așteptări de la prieteni, indivizi de sex masculin și da…vârsta de 20 de ani m-a învățat că dacă mă stresez și sufar din cauza exteriorului, mă pot duce bine mersi pe „Pu.ă”.
Eu, Strugaru Raluca Alexandra nu vreau să mă duc pe „Pu.ă”. Așa că am învățat să privesc partea bună a tuturor lucrurilor. Am învățat să reușesc pe barba mea. Ca și exemplu în acest an am castigat 2 locuri de premiul 3, la 2 concursuri destul de importante, pe barba mea și încontinuare vreau să îmi demonstrez că pot.
Lumea care mă cunoaște, mereu mă va vedea cu zâmbetul pe buze, bucuroasă, glumeață, un spirit plin de voie bună, descurcareață, curajoasă, conștiincioasă, luptatoare, îndrăzneață. Unii oameni se întreabă cum pot fi mereu o prezență plină de viață, bună și înțelegătoare. Cum pot vorbi așa degajat și să nu se observe de multe ori că eu în sinea mea plâng.
🙌🙌🙌
Dar gata, hai că am dat-o puțin în lacrimogene. Trebuie să râd și să mă bucur deoarece sunt un om superb și sincer, mai rar oameni ca mine. Am tot respectul pentru mine! Superbă Raluca👼
La mulți ani dragă Raluca! Fii superbă și bucură-te de faptul că exiști 🤗🥰….deci 21 de ani
● Îmi voi face o mică prezentare pentru a reuși să mă obișnuiesc cu gândul că de acum voi avea un blog, un blog personal . Un blog unde voi încerca să îmi împărtășesc trăirile, experiențele, momentele mele amuzante și nebune. Voi scrie tot ce îmi trece prin cap și simt că mă face să mă simt bine .
Eu mă numesc Strugaru Raluca Alexandra, am 19 ani, sunt zodia rac, născută de ziua Franței, „Franțiuzii lui tataia „, așa cum obișnuia să ne spună când eram mici, bunicul meu și al fratelui meu geamăn, Andrei .
Sunt o fire dinamică, plină de viață, cu zâmbetul pe buze, respectoasă, amabilă, înțelegătoare, iubitoare, amuzantă și nu port ură .Iubesc să râd, să fac glume, să râd la puterea a 2 a dacă cineva decide că, gluma mea nu a fost destul de bună, să vorbesc singură și mereu să văd frumosul din orice lucru și ființă. Sloganul sau vorba mea preferată este :”Iubește si vei fi iubit” sauuu „Mâna întinsă care nu spune o poveste nu primește pomană. Fii profesionist, ce dracu!”. Am mai multe vorbe care îmi plac, dar acestea tind să cred că mă reprezintă deocamdată. Fac teatru de fix acum 2 ani. Datorită teatrului am reușit să mă dezvolt extrem de mult, iar asta mă bucură. Sunt o cititoare de cărți, însă genurile mele preferate de cărți sunt cele cu mister si crimă . Pe acestea le devorez, le citesc mereu cu interes. Îmi plac filmele, mai ales dramele. Filmul meu preferat este „La răscruce de drumuri ” cel din 2009, iar serialul meu preferat este si va rămâne pentru totdeauna „Twin Peaks „, un serial pe care l-am văzut cu mama in clasa a 7a, adică acum 6 ani. Este serialul la care m-am uitat de 3 ori și tot l-aș mai revedea. Pur și simplu m-a marcat într-un sens bun tema și viziunea regizorului David Lynch. David Lynch este un regizor care a reușit să mă inspire prin filmele realizate și cele pe care am reușit și eu să le văd. Spre exemplu :”Blue Velvet”, „Twin Peaks:Fire walk with me”, „Mulholland Drive”, „Metamorfoze”, „Wild at heart „, „Rabbits „.
************************************
Îmi place să cânt, să dedic poezii cu prostii prietenilor, îmi place să compun și poezii normale despre ce îmi trece prin cap in momentul respectiv, îmi place să ies la petreceri techno (iubesc muzica techno ), îmi place să merg la teatru, cinematograf, muzee etc . Imi place să ies cu prietenii, să stau ore în șir să vorbesc, ascult, povestesc, ajut cu sfaturi .♡ *Îmi place să mă gândesc că am venit cu un scop pe acest pământ .*♡
Sunt studentă la UPB, Universitatea Politehnică București, mai exact la IMST, la Managementul calității. Am terminat liceul teoretic Tudor Vladimirescu, pe profilul mate-info. Toată viața am fost urmărită de matematică. Oricât de mult îmi doream să nu mai dau de această materie, parcă mai rău era. Mă rog, acum dacă tot timpul m-a urmărit materia asta, împreună cu prietenele ei, fizica, chimia, informatica, am reușit să merg in direcția asta.
** Însă visul meu in toată viața asta, este acela de a deveni actriță. Este visul meu de a reuși să simt că trăiesc și exist . **
● Acesta fiind primul meu articol din blog, voi încerca să nu mă pierd in idei . Fac un plan simplu și in cele de vor urma, voi intra in subiecte foarte frumoase din punctul meu de vedere, dar interesante și pentru cei ce vor citi. Sigur vă va plăcea ceea ce scriu. Voi încerca să nu folosesc cine știe ce cuvinte pompoase pentru a reuși să îmi fac înțelese ideile. Eu sunt de idee că dacă vrei să povestești sau să scrii ceva, o poți face și într-un mod normal, fără să te rupi în figuri și să arăți că, cunoști 16547 de cuvinte grele .
************************************
●In blog am de gând să abordez diferite teme, care m-au făcut să imi creez așa ceva .
Temele pe care le am în vizor în a le aborda :
1) educația;
2)bullying-ul excesiv cu care m-am confruntat eu timp de 2 ani si alți 2 ani după în care am fost distrusă din cauza asta;
3) relații de prietenie;
4) eșecuri in dragoste;
5) teatru si actorie;
6) filme pe care le-am văzut și m-au impresionat plăcut, însă și filme care m-au dezamagit;
7) eșecuri și modul în care le poți gestiona;
8) aventuri și momente cringe;
9) curajul meu de a mă schimba;
10) de vorbă cu mama într-o zi de martie in grădina Botanică și felul în care mi-a dat putere și sfaturi în a nu mai fi rea, certăreață și timidă, acum 3 ani ;
11) Gânduri care îți trec prin minte când ești supărat și cum poți scăpa de ele;
12) Sfaturi care te ajută să te vezi o persoană unică și frumoasă;
13) Pasiunea mea de a fi model de poze nude si poze artistice .
Uka povestește 