Sunt eu Strugaru Raluca Alexandra, 22 de ani…
Sunt 2 ani de cand n-am mai intrat pe această platformă. Nemaipomenit! 🤭 Aveam 21 de ani când mi-am pierdut telefonul în Vama Veche și duse au fost toate. Dar poate mai bine că au dispărut toate. Dacă l-as mai fi avut și azi, m-aș fi uitat întruna în galerie și poate aș fi rămas la mintea pe care o aveam atunci. No problem, oricum totul se întâmplă cu un scop.
Am terminat de citit “Omul în căutarea sensului vieții” de Viktor Frankl. O carte extraordinară. Poate voi detalia mai multe în alt articol. Însă ideea principală care mi-a rămas întipărită în minte, este aceea: “Un om trebuie să aibă un motiv ca să fie fericit. Odată descoperit motivul, fericirea se produce automat. Odată ce omul găsește sensul vieții sale, el nu doar că va fi fericit, dar va avea si capacitatea de a face față suferinței.”
Voi scrie mici idei despre ceea ce am facut în ultimul timp. Timp în care nu am mai intrat pe această platformă.
⚫️⚫️⚫️⚫️⚫️⚫️⚫️🎭⚫️⚫️⚫️⚫️⚫️⚫️⚫️⚫️⚫️
Nu am renunțat la teatru și la ceea ce mă face să cred că îmi hrănește sufletul. Teatrul și actoria, sunt cele care au reușit să îmi țină mintea și conștiința împăcate cu tot ce am trăit până acum. Eșecurile și necazurile prin care am mai trecut în ultimii 2 ani, sunt cele care au fost acoperite de gândul că știu că am un scop în lume. Acela că îmi doresc să fac lumea să râdă și gândul că, impresia mea despre mine în actorie, este una bună.
Nu vreau să mă umflu în pene, am nevoie de foarte multă muncă. Am nevoie de a învăța să fac lucrurile cu adevarat corect, nu după ureche. Dar ce-i drept, chiar dacă experiențele mele cu teatrul, au fost făcute după ureche de multe ori, pot spune că au fost ceva dăți în care au ieșit așa cum îmi doream. Dar au fost și dăți în care am fost total dezamăgită de mine. Dar pot crede că dacă m-aș dedica mai mult acestui domeniu, randamentul meu ar fi unul mult mai mare și bun.
Voi posta câteva poze din momentele mele de actorie din ultimul timp.
În curând voi termina facultatea. Încă două luni și gata. Cei 4 ani aproape au expirat. Acest gând mă bucură nespus de tare.
Am putut să îmi demonstrez că pot termina o facultate care ar fi considerată destul de grea. Am observat că atunci când spun unor persoane necunoscute că mai am puțin și termin Facultatea de inginerie industrială și robotică la Politehnică, rămân impresionați. Asta îmi place.
Ne mai auzim…
Uka povestește 