Toți oamenii ne naștem puri. Ne naștem într-un total echilibru cu tot ce ne înconjoară. Ne naștem pentru a trăi creând, construind, iubind, greșind, învățând, până când timpul ni se scurge și apoi murim, sperând să ne renaștem într-o altă zi. În acest imens univers apărem precum stelele pe cer. Venim pe acest pământ cu scopul de a trăi și pentru a-i ajuta pe ceilalți să găsească propiul sens al vieții. Însă trăind într-o societate, unde nu se poate pune problema de utopie, trebuie să facem posibil ca mai întâi să ne acceptăm. Dar întrebarea este: Ce putem spune despre perioada genocidului sau despre ororile din aceasta întreagă omenire? “Până la urmă, omul este acea creatură care a inventat camerele de gazare de la Auschwitz, însă tot omul este creatura care a intrat cu demnitate în ele, murmurând Tatăl Nostru sau Shema Yisrael” Harold S.Kushner. Credeți că ura în socitate este de cand a aparut tehnologia? 

Trăind în această eră în care putem spune că lucrurile ne sunt la îndemână, noi oamenii am început să credem că totul ni se cuvine. Tehnologia a fost creată cu gândul de a ne ușura viața, totul devenind la un clic distanță. Deoarece lucrurile au devenit atât de ușoare, încet încet și-a făcut simțita prezență, superficialitatea. Rețelele de socializare, au fost gândite să ne unească de prieteni și de familie. Nimeni nu a crezut vreodata că „social media” va fi un factor care să ne distanțeze atât de mult de noi înșine. Invidia și gelozia au luat amploare din cauza “vieților perfecte” pe care le întâlnim prin aceste canale de comunicare. Este o eră bolnavă în care mulți oameni sunt lipsiți de motivație și ispitiți de vicii, alegând să judece tot ce întâlnesc fără să facă o schimbare. “Omul are iluzia că vorbește cu lumea întreagă la calculator. El este de fapt singur” Octavian Paler. Am ajuns să lucrăm joburi pe care le urâm pentru a cumpăra lucruri de care nu avem nevoie, doar ca să impresionăm oameni pe care nu îi placem, toate acestea doar ca să aparținem unor standarde.  

Oamenii sunt ființe sociale. Încă din vremea antichității, oamenii au ales să trăiască împreună. Beneficiile care veneau odată cu alegerea unui colectiv erau ale unui bun trai și a supraviețuirii indivizilor. Femeile încă din vremea războaielor și ale vânătorilor formau grupuri unde se uneau cu gândul de a conviețui cât timp bărbații lor erau plecați. Femeile aveau rolul de a avea grijă de gospodărie și de copii. Neavând dreptul de a merge la muncă, femeile învecinate începeau să își ocupe timpul relaționând între ele. Se cunoșteau, se ajutau cu treburile casnice formând prietenii strânse. Femeile formau comunități pentru a se susține reciproc. Aveau timp să vorbească între ele, pentru că în afară de a avea grijă de copii și gospodărie nu le rămânea nimic de făcut. Bărbații însă, aveau alte roluri de îndeplinit. Bărbatul întotdeauna a fost considerat stâlpul familiei. Trebuia să meargă ori în armată, în războie sau la vânătoare pentru a spijini comunitatea sau familia din care făcea parte. Ei fiind plecați de acasă vreme îndelungată, nu aveau timp să relaționeze așa cum relaționează femeile între ele, nu aveau timp să formeze legături. Ei aveau rolul de a aduce hrană familiei și de a câștiga războaie, astfel încât să se întoarcă vii la soțiile și copiii lor care îi așteptau cu sufletul la gură. Din păcate la ora actuală, situația stă altfel. Jocurile copilăriei noastre au fost înlocuite de telefoanele care ne însoțesc peste tot. Din frica de a ne mai uita unii la alții, am ales să ne afundăm în telefoane și în tehnologie. Nu mai avem curaj să ne privim și să ne observăm.

Într-adevar, pentru a putea supraviețui acestei lumi haotice trebuie să ai oameni cărora să le împărtășești gândurile și emoțiile tale. Noi toți avem nevoie să fim ascultați și înțeleși. Nebunia este la cote maxime pe această planetă. Lipsa iubirii, despică și ucide ușor ușor orice ființă umană. Izolarea este o pedeapsă mortală a oricărui om. Frica și minciuna sunt călăii acestor zile ale noastre. Tot ce putem face pentru a trăi frumos, este să alegem adevărul pentru noi înșine și să trăim împreună cu semenii noștri care ne iubesc și ne acceptă. Chiar dacă poate fi un drum lung, oamenii potriviți nouă există. Trebuie doar să îi descoperim. Noi suntem tot timpul în conexiune cu oameni, de la mersul pe stradă până la învățatul în aceeași clasă și așa mai departe, însă rolul nostru este acela de a descoperi persoanele pe care le putem lua în povestea vieții noastre.

Arta de a trăi împreună, reprezintă un drum al dorinței de a cunoaște. Odată ce descoperi oamenii cu care poți trăi, prin ei te descoperi și pe tine. Este o descoperire reciprocă prin care ne putem bucura unii de alții. Noi oamenii ar trebui să ne mărturisim iubirea mai des și să nu lăsăm nicio zi să treacă, fără să nu o demonstrăm. Ar fi minunat dacă am zâmbi mai mult și am trăi îndrăgostiți pentru totdeauna. Dacă am lăsa orgoliile de o parte și ne-am ierta mai des. Ne-am iubi mai mult dacă ne-am privi cu dragoste unii pe alții și ne-am surprinde plăcut. Ne-ar face bine dacă am aprecia lucurile prin ceea ce semnifică, nu prin ceea ce valorează. Am fi mai sănătoși dacă am avea mai puține așteptări și am accepta viața așa cum ni se oferă. Ne-am apropia mai mult unii de alții dacă am asculta când ceilalți vorbesc. În loc să ne simțim mândrii cu ceea ce deținem, ar fi plăcut să fim mulțumiți cu lucrurile frumoase pe care le trasmitem. Ne-am simți mai bine dacă nu ne-am mai compara, acceptând ideea că suntem unici prin felul în care ne-a lăsat natura. “Cel mai rapid mod de a fi nefericit este să-ți compari viața cu altcuiva”. Ar trebui să ne ascultăm cu atenție și să ne oferim un umăr pe care să stăm sprijiniți. Noi oamenii, ar trebui să ne găsim un sens al vieții pentru a putea ține departe vidul existențial și depresia. Avem multe de învățat unii de la alții. Avem de învățat că un om are dreptul să îl privească pe altul de sus, numai atunci când îl ajută să se ridice. Ar fi minunat să spunem ceea ce simțim și să facem ceea ce gândim. Întotdeauna există ziua de mâine și viața ne oferă oportunitatea de a face lucrurile și mai bine, dar noi oamenii nu realizăm că ziua de astăzi este tot ceea ce ne rămâne. Ziua de mâine nu ne este asigurată nimănui. “Lumea nu arată prea bine, dar lucrurile se vor degrada și mai mult dacă fiecare dintre noi nu va face tot ce-i va sta în putere” Viktor Frankl.

A fi om înseamnă să fii întotdeauna orientat spre ceva sau cineva în afară de sine. Cu cât un om se uită mai mult pe sine, dăruindu-se unei cauze sau iubirii altei persoane, cu atât este mai uman. Prin creație, prin experimentarea a ceva sau întâlnirea cu cineva sau prin atitudinea față de suferința inevitabilă, putem descoperi sensul vieții.